mai 13, 2026
Spread the love

Avansează proiectul privind realizarea Institutului Oncologic din Timișoara. Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, miercuri, că a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor.

În această dimineață a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Institutul Oncologic din Timișoara, ruina de pe Calea Torontalului. Avem finanțare, avem constructor, s-a semnat contractul și ordinul de începere a proiectării, urmată de demolare și de construcția noului spital. Este o mare victorie, este un proiect complicat, greu de dus, probabil cea mai mare finanțare în afara capitalei în domeniul sanitar care este atât de avansată. După zeci de ani de promisiuni, iată că se și întâmplă ceea ce promitem. În mod normal, după ce se dă ordinul de începere se predă amplasamentul. Ar trebui să înceapă defrișarea. E o perioadă de câteva luni de proiectare, nu știu exact ce s-a prevăzut în caietul de sarcini. În orice caz, anul acesta ar trebui să înceapă efectiv partea de demolare”, a afirmat Alfred Simonis.

Investiția se ridică la 250 de milioane de euro, contractul fiind finanțat cu bani europeni, prin PNRR. Institutul va fi construit pe Calea Torontalului, în locul „clădirii-fantomă”.

Conform proiectului, viitorul Institut Regional de Oncologie Timișoara va avea 250 de paturi și va cuprinde un ambulator de specialitate integrat cu 26 de cabinete medicale pentru fiecare subspecialitate, precum și săli de tratament.

Totodată, unitatea medicală care se va construi pe Calea Torontalului va dispune de șase săli de operație, radioterapie, laborator de medicină nucleară, dar și un centru de transplant medular și celule stem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *