martie 15, 2025

Unsprezece spitale și centre de sănătate din județul Timiș au fost incluse pe lista obiectivelor selectate pentru finanțare prin PNRR, pentru digitalizare. Este vorba de Spitalul Județean Timișoara, Spitalul Municipal Timișoara, Spitalul Clinic CF, Institutul de Boli Cardiovasculare, Spitalul de Copii Louis Țurcanu, dar și unitățile sanitare din Deta, Făget, Jimbolia, Sânnicolau Mare și Gătaia, precum și Centrul de la Buziaș.

Dezvoltarea sistemului informatic este normalitate. Acea normalitate pe care ne-o dorim cu toții și pe care o admirăm în spitalele occidentale. Digitalizare înseamnă softuri performante, care nu dau erori, înseamnă achiziționarea de aplicații informatice funcționale. În final, înseamnă un management clinic al fiecărui pacient care intră în unitatea sanitară, o creștere a eficienței operațiunilor medicale, dar și un control mai riguros al medicamentelor administrate, implicit o reducere a costurilor medicale. Cu majoritatea managerilor de spitale am discutat pe această temă și cu toții am fost de acord că este nevoie de implementarea cât mai rapidă a acestei digitalizări, și asta cu atât mai mult cu cât ea permite realizarea unor abordări complexe interdisciplinare, dar și, de exemplu, menținerea acreditării spitalelor. Totodată, dă posibilitatea instalării și gestionării unor programe de siguranță care să împiedice atacurile cibernetice, asigurând securitatea informatică a datelor medicale. Vreau să îi felicit pe managerii spitalelor din Timiș pentru obținerea finanțărilor și să îi asigur de tot sprijinul meu și în continuare, aceasta pentru că schimbarea în bine a sistemului de sănătate a fost cel mai important obiectiv al meu ca parlamentar„, a afirmat Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților și liderul PSD Timiș.

La nivel național, Ministerul Sănătății a aprobat finanțarea pentru digitalizarea a 207 spitale. Aproximativ 150 de milioane de euro este valoarea totală a proiectelor aprobate, cu fonduri europene prin PNRR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *