
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a vorbit la Congresul Partidului Popular European, în calitate de raportor pentru „Viitorul Parteneriatului estic din perspectiva locală și regională”, despre avantajele extinderii Uniunii Europene „ca investiție esențială în pace, stabilitate și prosperitate”
„Țări precum Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Ucraina și Moldova vor avea de parcurs numeroase etape și au nevoie de sprijinul nostru și cooperarea extinsă la toate nivelurile. Autoritățile regionale și locale joacă un rol semnificativ în implementarea politicilor, legislației și reformelor necesare pe calea aderării și integrării în UE. Am asigurat oficialii acestor țări că județul Timiș, alături de colegii din România, este angajat să sprijine creșterea capacității administrative în regiunile partenere. Împreună apărăm valorile fundamentale în comunitățile locale, garantând atingerea obiectivelor comune cu UE și respectarea principiului subsidiarității prin apropierea cetățenilor de Uniunea Europeană”, a declarat Alin Nica.
La nivel european, Congresul Partidului Popular European de la București a reunit 2.000 de delegați din peste 40 de țări, fiind un eveniment major în cadrul căruia au fost discutate teme arzătoare de pe agenda publică europeană.
Așadar, s-a discutat strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, s-a stabilit manifestul Partidului Popular European şi a fost desemnat candidatul pentru şefia Comisiei Europene.
„A fost o onoare să reprezint Comitetul European al Regiunilor și o bucurie să particip la lucrări alături de şefi de state, de guverne şi preşedinţii de partide din partea PPE, cea mai mare familie politică europeană”, a afirmat Alin Nica.

