Sorin Grindeanu a trecut pragul mai multor organizații județene PSD, în această săptămână, înaintea Congresului Național al partidului, care va avea loc în data de 7 noiembrie. În timpul evenimentului, va fi votată noua conducere a PSD, Sorin Grindeanu fiind singurul candidat pentru funcția de președinte al partidului.
Ultima oprire pe care a făcut-o Sorin Grindeanu a fost la Timișoara, vineri seara. Aici s-a desfășurat Conferința Județeană a PSD Timiș, în timpul căreia Grindeanu a primit votul de susținere din partea organizației.
„A fost o conferință emoționantă, având în vedere faptul că domnul Grindeanu este acasă, la Timișoara, în Timiș, organizația din care face parte. S-a plâns, s-a râs, s-au spus lucruri importante și este, practic, un început de drum aici, care se va finaliza cu alegerea în Congresul din 7 noiembrie și, după aceea, foarte multe lucruri bune pentru România și pentru români”, a afirmat Alfred Simonis, președintele PSD Timiș.
De asemenea, Sorin Grindeanu a spus că se simte emoționat, mai ales că a ajuns în situația de a candida pentru cea mai înaltă funcție în PSD.
„Este adevărat, am fost emoționat, n-am cum să ascund acest lucru. Este un drum pe care l-am început în urmă cu aproape 30 de ani, aici, la Timișoara, în 1996, eram student. Este un drum care, acum, mă duce în situația de a candida pentru cea mai înaltă funcție în Partidul Social Democrat. Asta mă onorează, dar mă și obligă, ca timișorean, ca bănățean, să fac treabă acolo și asta voi face, așa ca de fiecare dată când mi-am propus lucruri realizabile, lucruri care se adresează oamenilor, lucruri care sunt la îndemâna oricărui om de bună credință. Aici, la Timișoara, am închis seria conferințelor județene”, a declarat Sorin Grindeanu.