mai 2, 2026
Spread the love

Panică într-un bloc cu patru etaje situat pe str. Cerna din Timișoara, sâmbătă, în urma unei explozii urmată de un incendiu. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu două autospeciale de stingere cu apa și spumă, o autoscară mecanică și trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.

La sosirea pompierilor s-a constatat că incendiul s-a produs la parterul unui apartament, într-o încăpere, în urma unei explozii. Incendiul a fost lichidat. Un bărbat a suferit arsuri de gradul I și II pe aproximativ 30-40%, fiind preluat de către echipajul medical în stare conștientă și cooperantă și transportat la spital.

În total, s-au autoevacuat în siguranță aproximativ 40 de persoane. Din apartament a fost evacuată o butelie, locuința nefiind racordată la rețeaua de distribuție a gazelor naturale.

„La locul evenimentului au ajuns reprezentanții Inspectoratului Județean de Construcții Timiș (I.S.C.). Echipajul CBRN din cadrul Detașamentului 1 Timișoara a efectuat măsurători în imobil, fără a se înregistra valori peste limitele normale”, a informat ISU Timiș.

Explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze, posibil declanșată de aprinderea unei țigări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *