Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și șeful PSD Timiș, a decis să voteze, duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, la Școala Generală Nr. 30, aflată în zona Soarelui din Timișoara. Alfred Simonis a venit de mână cu soția sa, Elena.
„Am votat pentru o Românie unită, o Românie puternică, o Românie stabilă într-un climat internațional complicat, într-un climat european complicat și într-un climat peste ocean de asemenea complicat sau oricum diferit față de cum eram obișnuiți să fie. Prin urmare, e nevoie de o Românie stabilă. Ultimul lucru de care are nevoie România este să fie o Românie conflictuală, o Românie a tensiunilor, a instabilității și a lipsei predictibilității. Am votat pentru un om care are capacitatea, anvergura profesională, intelectuală, cunoștințe diplomatice, relațiile internaționale ca să poată să se adapteze unui astfel de climat. Am votat și împotriva extremismului și al golanilor. Am votat și împotriva celor care nu știu decât să distrugă. Am votat și împotriva unor palavragii care altceva decât să vorbească în permanență nu au făcut în viața lor”, a declarat Alfred Simonis, după ce a ieșit din secția de vot.
Liderul PSD Timiș a fost însoțit de Marilen Pirtea, președintele interimar al PNL Timiș, și de Andrei Molnar, șeful UDMR Timiș.



