Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, anunță că toate cheltuielile legate de cazare și masă a aparținătorilor victimelor accidentului de la Lugojel, în urma căruia șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic au murit, vor fi suportate de clubul Poli Timișoara.
„Tragicul eveniment rutier de la Lugojel în urma căruia șapte suporteri ai echipei de fotbal PAOK Salonic și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți, a produs un adevărat șoc pentru toată lumea. De ieri, sunt în contact permanent cu medicii de la Spitalul Județean, cu reprezentanții Ambasadei Greciei, încercând să sprijinim cu tot ceea ce putem. Astăzi, familiile victimelor accidentului au ajuns la Timișoara și am decis să venim în ajutorul acestora. Am luat legătura cu conducerea clubului Poli Timișoara și am stabilit de comun acord ca toate cheltuielile legate de cazare și masă a aparținătorilor victimelor să fie suportate de clubul nostru. Este un mic gest pe care îl putem face în aceste momente dificile”, a afirmat Alfred Simonis.
Vă amintim faptul că, marți, un microbuz în care se aflau zece persoane a intrat în coliziune frontală cu un tir, în timpul unei depășiri periculoase pe DN6, la Lugojel. În urma impactului, șase persoane au murit pe loc, iar o alta a decedat ulterior la spital.
Cei trei bărbați răniți au fost transferați de la Spitalul Municipal Lugoj la Spitalul Județean Timișoara.
„La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara au fost transportați 3 pacienți de sex masculin, cu vârste de 20, 20 și 28 de ani. După evaluarea completă în UPU, aceștia au fost internați astfel: un pacient la Politraumatologie (Casa Austria) – politraumatisme multiple și contuzii pulmonare bilaterale; un pacient la Ortopedie – fractură aripă sacrată; un pacient la Neurochirurgie – hemoragie subarahnoidiană minimă și policontuzii. În urma stabilizării și evaluărilor medicale, pacienții sunt în prezent stabili hemodinamic, sub monitorizare continuă și tratament de specialitate. Situația medicală rămâne dinamică și este atent supravegheată de echipele medicale”, a declarat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.