mai 17, 2025

Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, anunță că a fost finalizat studiul de prefezabilitate pentru noua sală polivalentă a orașului.

Studiul de prefezabilitate este practic încheiat, așteptăm doar cuprinderea în ordinea de zi a Comisiei Tehnico-Economică din cadrul Ministerului Dezvoltării, lucrărilor publice și Administrației a acestui obiectiv. În urmă cu un an a mai avut loc o ședință, am avut de îndeplinit câteva sarcini, atât noi ca instituție, cât și antreprenorul. Despre studiul de trafic, trebui știut că l-am depus la CNI în decembrie 2023. Acum sunt toate documentele adunate, a fost dat și acest din urmă aviz, unul de rectificare a sumei”, a afirmat Cosmin Tabără.

În așteptarea convocării ședinței, viceprimarul Timișoarei a făcut apel la toți politicienii din Timiș să sprijine acest proiect.

„Îmi doresc ca până la sfârșitul anului să încheiem și studiul de fezabilitate. Societatea care îl va realiza este aceeași care întocmește și prefezabilitatea, SC Tecon SRL. Ar fi un plan realizabil ca anul 2025 să ne găsească cu scoaterea la licitație pentru realizarea Proiectului tehnic și a execuției”, a explicat Cosmin Tabără.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *