Este un interes mare din partea timișorenilor de toate vârstele de a trece pragul expoziției „La revedere, El Monumental!”, deschisă vineri la stadionul „Dan Păltinișanu”. Potrivit celor de la Druckeria, peste 500 de persoane au vizitat expoziția în prima zi.
Polişti din aproape toate generaţiile, foşti și actuali jucători ori antrenori, precum Petru Andreaş, Dănuţ Laţa, Aurel Şunda, Ovidiu Cuc, Călin Rosenblum, Sorin Brîndescu, Srgian Luchin, Octavian Drăghici sau Eduard Amariei, dar şi suporteri ori personalităţi din jurul alb-violeţilor, precum celebrul comentator radio Nixe Secoşan sau Viorel-Aurel Șerban, fost rector al UPT, au fost prezenţi la evenimentul de deschidere.
„La revedere, El Monumental! Ne luăm rămas bun de la stadionul Dan Păltinișanu și este un moment emoționant, pentru că am petrecut cu toții atâtea clipe frumoase aici, dar și multe dezamăgiri. Toate, însă, fac parte din istoria Politehnicii. Chiar dacă acum spunem la revedere emblematicei noastre arene, o facem cu zâmbetul pe buze pentru că marele vis al poliștilor se împlinește, în sfârșit, și vom avea și noi un stadion modern, așa cum merită Timișoara. Ceea ce ne dorim cu ardoare este ca pe viitoarea arenă să evolueze și o echipă puternică. De aceea, trebuie să ne implicăm cu toții pentru ca marele vis să fie dus la bun sfârșit”, a afirmat Alfred Simonis, președintele ales al CJ Timiș, prezent la deschiderea expoziției.
Expoziţia „La revedere, El Monumental!” poate fi vizitată până în 15 decembrie, conform următorului program: miercuri: 10:00 – 14:00; joi: 14:00 – 18:00; vineri: 14:00 – 18:00; duminică: 14:00 – 18:00.
Intrarea este gratuită şi se efectuează pe scările de pe mijloc din dreptul tribunei I a stadionului „Dan Păltinişanu”.
Proiectul „La revedere, El Monumental!” este organizat de către Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria și este finanțat de către Primăria Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului „Fondul pentru nevoi culturale de urgență 2024”.



