iunie 19, 2025

În ciuda frigului, câteva mii de persoane au venit pe stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara, duminică, pentru a participa la evenimentul de adio, organizat de Consiliul Județean Timiș.

Așadar, publicul prezent pe vechea arenă s-a bucurat de meciuri demonstrative, ateliere de realizat steaguri și fanioane, precum și de imagini proiectate cu evenimentele marcante din istoria stadionului.

De asemenea, suporterii au pregătit un moment coregrafic spectaculos, marca Druckeria. Totodată, pe scenă au urcat artistul Dani Tobe și trupa Noi din Banat, iar apoi cei prezenți au cântat alături de Cargo. Evenimentul s-a încheiat cu un show de lasere.

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat că demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” va începe în data de 24 februarie.

Suntem triști că ne despărțim de Stadionul Dan Păltinișanu, locul în care am strâns atâtea amintiri, dar și bucuroși că ne apropiem de un nou început și odată cu demolarea acestui stadion, va începe construcția celei mai noi arene din România. Pe 24 februarie va începe efectiv demolarea. Utilajele sunt pregătite, avem toate avizele necesare începerii acestui demers. În paralel se va anunța câștigătorul licitației pentru construirea noii arene. În măsura în care nu vor exista contestații, în câteva zile se va semna contractul și în paralel cu demolarea, se va face proiectarea și evident construcția noii arene. Dacă vor fi contestații, acest proces va fi întârziat 2-3 luni, deci nu mai mult. Oricum va fi, anul acesta începe și construcția noii arene”, a declarat Alfred Simonis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *