septembrie 1, 2026
Spread the love

Universitatea Politehnica din Timişoara anunţă că au fost depuse două oferte la licitaţia publică lansată cu scopul găsirii unei firme care să finalizeze Sala Polivalentă cu 2.500 de locuri.

„Astăzi, 31 august, au fost deschise ofertele depuse pentru finalizarea Sălii Polivalente, iar doi ofertanți au intrat în procedura de achiziție. Urmează etapa de evaluare tehnică și verificare a documentațiilor, realizată de o comisie formată din reprezentanți ai Universității Politehnica Timișoara, Consiliului Județean Timiș și Primăriei Municipiului Timișoara. Ne dorim ca procedura să se desfășoare în cele mai bune condiții și să fie finalizată cât mai rapid, astfel încât lucrările să poată începe până la sfârșitul anului 2026. Termenul prevăzut pentru execuție este de 14 luni. Este un proiect important nu doar pentru comunitatea UPT, ci pentru întreaga Timișoară și, totodată, primul proiect major de infrastructură dezvoltat în acest format de parteneriat între UPT, CJ Timiș și Primăria Municipiului Timișoara. Prin astfel de investiții, Politehnica își continuă implicarea activă în dezvoltarea orașului și a comunității”, a informat Universitatea Politehnica din Timişoara.

Lucrările la Sala Polivalentă au început în urmă cu aproape 16 ani. Sala de pe strada Podeanu va avea o capacitate de 2.500 de locuri, iar suma estimată pentru finalizarea lucrărilor depășește 35 de milioane de lei, din care 22 de milioane vin de la bugetul Consiliului Județean Timiș.

Stadiul actualului șantier este de 70%, însă mai trebuie executate lucrări la structură, instalații, finisaje interioare, dar și exterioare, precum și amenajarea căilor de acces sau parcări. De asemenea, trebuie achiziționate și echipamentele necesare desfășurării evenimentelor sportive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *