Consiliul Județean Timiș vrea să deschidă bazinul de înot de la Jimbolia. Investiția a fost inaugurată anul trecut, dar bazinul nu este încă funcțional, pentru că mai este nevoie de intervenții. Primăria Jimbolia nu vrea să-l preia în administrare, astfel că rămâne sarcina CJ Timiș de a-l deschide.
Cu scopul de a scădea facturile la întreținere, instituția are în plan să monteze panouri fotovoltaice pe un tren din apropierea bazinului. Așadar, miercuri, în plenul CJ Timiș, a fost aprobat un proiect de hotărâre privind „solicitarea de trecere a unui bun imobil din domeniul public al Orașului Jimbolia în domeniul public al Județului Timiș”.
„Practic, este o suprafață de teren în vecinătatea bazinului pe care l-am construit în orașul Jimbolia. Această suprafață de teren este necesară pentru a implementa un proiect care presupune panouri fotovoltaice, pentru a scădea din costurile bazinului respectiv. Știți că suntem în situația în care, deși a fost inaugurat anul trecut, undeva în iunie, el are anumite infiltrații, sunt niște probleme de construcție. Intrăm, am intrat și încercăm să remediem aceste probleme. În paralel, orașul nu dorește preluarea acestui bazin. Va trebui să-l deschidem noi, să-l administrăm noi la CJ Timiș și, prin aceste investiții, care înseamnă panouri fotovoltaice, pompe de căldură, vom încerca să scădem costurile de exploatare, astfel încât să putem să-l susținem în condiții optime, dar cu costuri cât de cât rezonabile. De aceea votăm acest teren, îl preluăm de la Jimbolia și investim acolo în panouri fotovoltaice în vecinătatea bazinului”, a explicat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, în plen.
Bazinul de înot de la Jimbolia are o lungime de 25 de metri și cinci culoare, fiecare având 2,5 metri lățime. De asemenea, au fost realizate vestiare, dușuri, grupuri sanitare și spații pentru birouri. Capacitatea bazinului este de 65 de persoane. Investiția totală se ridică la peste 14 milioane de lei.