septembrie 7, 2024

Avansează proiectul noului stadion „Dan Păltinișanu”. Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, a anunțat, joi, că a fost emisă autorizația de desființare a vechii arene.

Proiectul noului stadion Dan Păltinișanu merge mai departe, astăzi fiind emisă autorizația de desființare a actualei baze sportive. Au existat în ultimele luni multe voci care au pus la îndoială realizarea acestui obiectiv, însă eu și echipa mea ne-am văzut de treabă și am obținut, pas cu pas, toate avizele și hotărârile necesare. Acum, Consiliul Județean Timiș trebuie să finalizeze procedura de licitație pentru desemnarea unei societăți care să demoleze stadionul, dar și să găsească fondurile necesare pentru demolare pentru că, în acest moment, doar două milioane de lei au fost alocate. Am promis că Timișoara va avea un stadion nou, modern și îl vom construi. Totul pentru Timiș”, a afirmat Alfred Simonis.

Noua arenă va avea 30.000 de locuri și este prevăzută fără pistă de atletism. Investiția se ridică la aproximativ 180 de milioane de lei, iar banii provin din fonduri guvernamentale. Durata de realizare a noului stadion „Dan Păltinișanu” va fi de doi ani şi jumătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *