aprilie 28, 2025

În sfârșit, Maternitatea Odobescu se poate muta în noul spațiu. Primăria Timișoara anunță că maternitatea va fi relocată începând de săptămâna viitoare în clădirea unei foste maternități private din zona Blașcovici.

Conducerea Spitalului Municipal Timișoara și proprietarul clădirii au semnat joi contractul pentru clădirea cu patru săli de operație dotate cu aparatură medicală și saloane cu 60 de paturi și echipamente medicale. Clinica, cu o suprafață de 1.873 mp, este dotată cu lift pentru transportul tărgilor și are un acces special pentru ambulanțe, facilitând transferul rapid al pacienților.

Sunt bucuros că negocierile s-au încheiat cu succes și că avem un contract semnat, ceea ce ne permite să începem mutarea. În scurt timp, activitatea maternității va fi reluată în condiții mult mai bune pentru mame și copii. Încă de la momentul în care am fost nevoiți să suspendăm funcționarea vechii maternități în acel spațiu din motive de siguranță, obiectivul nostru a fost să oferim un spațiu modern și sigur, iar acum acest lucru devine acum realitate”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Contractul de închiriere a fost semnat pentru trei ani și include atât spațiile medicale, cât și echipamentele necesare, precum instalațiile de oxigen și vacuum, mobilierul și aparatura medicală. Tariful total se ridică la 44.500 de euro, iar în primele 45 de zile, spitalul nu va plăti chirie.

Reamintim, Secția de Obstetrică a Maternității Odobescu funcționa într-o clădire veche de 120 de ani, iar expertiza tehnică a evidențiat probleme majore, care nu puteau fi rezolvate prin simple reparații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *