aprilie 28, 2025

Un grav accident de circulație a avut loc, miercuri seara, în apropiere de Timișoara. Un bărbat a murit după ce mașina pe care o conducea a ieșit în afara părții carosabile.

Miercuri, 12.03.2025, în jurul orei 19:05 am fost anunțați prin SNUAU 112 despre producerea unui accident rutier în comuna Săcălaz. La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Timișoara si două ambulanțe SAJ. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane”, a informat ISU Timiș.

Șoferul mașinii a fost găsit inconștient. Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare si a fost declarat decedat de către medicul de pe ambulanță. Femeia pasageră în autoturism a fost transportată la spital în stare conștientă și cooperantă.

Potrivit polițiștilor timișeni, șoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, iar mașina s-a oprit într-un stâlp.

La data de 12 martie a.c., la ora 19:10, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Săcălaz s-a produs un accident rutier. Din primele investigații efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 66 de ani a condus o autoutilitară pe DN 59 A, dinspre Timișoara înspre Beregsău Mare, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un stâlp electric. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul conducătorului auto precum și rănirea pasagerului, respectiv o femeie, în vârstă de 69 de ani. Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a informat IPJ Timiș.

În acest caz, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în care continuă cercetările.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *