mai 1, 2026
Spread the love

După PSD Timiș, a venit și rândul reprezentanților USR Timiș să-și depună candidaturile pentru Parlamentul României. Astfel, luni dimineața, Dominic Fritz, primarul Timișoarei și preşedintele USR Timiş, alături de candidaţii care deschid listele USR Timiş pentru Camera Deputaților și Senat, s-au prezentat la Prefectura Timiș.

În discursul său, Dominic Fritz a subliniat faptul că viitorii parlamentari USR vor avea ca scop, printre altele, susținerea descentralizării.

Am venit cu o echipă puternică și am venit pentru că credem că schimbarea care a început la Timișoara trebuie dusă din Timișoara și din Timiș și la București. Mă prezint astăzi aici și în calitate de primar al Timișoarei, și în calitate de președinte USR Timiș, împreună cu o echipă cu care vrem să aducem valorile Banatului în Parlamentul României. Valorile respectului, a cinstei, a respectului pentru lege și, bineînțeles, o mare, mare ambiție pentru investiții în timișoreni și în timișeni. Eu cred că cu această echipă, cu care sperăm că vom primi încrederea timișenilor în decembrie, ne vom bate și mai mult pentru descentralizarea României, pentru un Banat puternic, pentru ca banii să rămână aici, în Timișoara, în Timiș. Eu chiar cer și oficial ca două treimi din impozitele pe venitul muncit de timișoreni și de timișeni să rămână aici, la nivel local. Din păcate, din ce în ce mai mult, Guvernul încearcă să ne mai ia din banii munciți aici. Doar anul acesta am pierdut estimativ 150 milioane de lei ce nu am mai primit din cotele pe impozitul pe venit. Și împreună cu echipa noastră de parlamentari vom fi o voce puternică pentru interesele Timișoarei și ale Banatului la București, în Parlamentul României”, a declarat liderul USR Timiș.

Lista USR Timiș pentru Camera Deputaților este deschisă de către Cătălin Drulă, deputat în funcție, fost președinte de partid și fost ministru al transporturilor. Pe locul al doilea este Paula Romocean, președinta USR Timișoara, urmată de Vlad Șendroiu, liderul consilierilor județeni USR. Pe locul patru este parlamentarul în funcție, Raoul Trifan, actual senator și membru în Biroul Județean USR Timiș.

Orice rundă de alegeri este despre speranță. Nu mergem la vot doar ca să trimitem niște oameni acolo, doar ca să-i schimbăm pe unii cu alții, doar ca să îndeplinim un act formal, ci cu speranța de mai bine. Speranța de mai bine a României în acest moment este înlăturarea guvernării PSD – PNL. Ar fi un dezastru ca această guvernare să continue în această formulă. Pentru a putea înlătura această guvernare există o singură soluție: USR. Iar într-o democrație numărul de voturi, acel procent, scorul electoral contează. Așa că îi chem pe români să ne dea un mandat cât mai puternic în Parlamentul României”, a afirmat Cătălin Drulă.

La Senat lista este deschisă de Sorin Șipoș, vicepreşedinte USR Timiş, membru fondator al filialei USR Timiș și coordonatorul celor două campanii ale lui Dominic Fritz. Pe locul al doilea se află Alina Gîrbea, proaspăt transferată din filiala USR Diaspora și candidata USR la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Pe al treilea loc se află Erwin Floroni, președintele filialei USR Lugoj și fostul candidat la primăria municipiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *