iunie 18, 2026
Spread the love

Reprezentanții PSD Timiș au depus, duminică, candidaturile la alegerile parlamentare, pentru Senat și Camera Deputaților. Depunerile candidaturilor s-au făcut la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 37 Timiș, situat în cadrul Palatului Administrativ din Timișoara.

Avem o listă de candidați competenți. Aș spune că suntem, până în acest moment, din ceea ce s-a vehiculat în spațiul public, singurul partid care propune candidați locali, oameni politici din Timiș pentru alegerile parlamentare din Timiș. Toate celelalte forțe politice au candidați parașutați de la București. Aceștia deschid lista USR, deschid lista la PNL, dar și la alte partide. Prin urmare, ne propunem să câștigăm alegerile cu candidați din Timiș și să facem foarte multe lucruri bune în continuare împreună. Avem o listă care e deschisă la Senat de senatorul Eugen Dogariu, iar la Camera Deputaților de Sorin Grindeanu. Avem o echipă de candidați care au demonstrat în acești ultimii ani implicare și realizări în ceea ce înseamnă atragerea de investiții importante în județul Timiș. Avem garanția că parte dintre ei se vor afla la masa deciziei în continuare la București, acolo unde e nevoie de determinare și forță pentru a atrage investiții. În județul Timiș avem garanția că vom implementa proiecte care sunt în diferite faze în acest moment, dar și altele noi”, a declarat Alfred Simonis, liderul PSD Timiș.

Prima poziție pe lista PSD Timiș de la Camera Deputaților va fi ocupată de Sorin Grindeanu, în prezent deputat de Timiș și ministru al Transporturilor, în timp ce locul doi îi revine lui Sebastian Răducanu, actual senator și secretar executiv al PSD Timiș. Adrian Cionca, prim-vicepreședinte al organizației județene, va ocupa locul trei, iar Marius Stoian, unul dintre cei mai performanți primari din Timiș, se va afla pe poziția a patra.

La Senat, lista este deschisă de Eugen Dogariu, senator și prim-vicepreședinte al PSD Timiș, în timp ce locul doi îi revine lui Titu Bojin, fost președinte al Consiliului Județean Timiș.

Astăzi, odată cu depunerea candidaturilor, noi spunem și ceea ce vrem să facem în județul Timiș, și anume, să câștigăm alegerile. Să fim pe locul întâi. E ținta noastră. E un lucru absolut posibil pentru că avem cea mai bună listă. Avem pe listă oameni care au și experiență, dar sunt și oameni noi, iar ceea ce propunem noi, ca de fiecare dată, este seriozitate, implicare și realizarea proiectelor pe care le avem ca țintă pentru următorii patru ani”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *