George Simion, președintele AUR, a criticat în termeni duri, joi seara, la Timișoara, decizia privind renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale.
„Iată-ne astăzi cu o nouă încercare a lui Marcel Ciolacu de a pune mâna pe putere. Mulțumesc bănățenilor care mi-au dat mai multe voturi mie și nu lui Marcel Ciolacu. Din păcate, astăzi, singura cale prin care vom opri ceea ce se întâmplă, adică furtul voinței românilor, furtul alegerilor libere, va fi o prezență masivă la vot duminică. Luni, dacă rezultatul nu e cel pe care îl vor ei la alegeri, îl vor scoate din cursă pe Călin Georgescu și să nu vă gândiți că nu urmăm noi după aceea, pentru că acest sistem represiv nu s-a schimbat. L-au împușcat pe Ceaușescu în ziua de Crăciun și au rămas tot ei la putere. Nu s-a schimbat nimic în 35 de ani, în continuare avem de-a face cu un sistem dictatorial”, a declarat George Simion.
Totodată, liderul AUR a afirmat că, în condițiile în care Călin Georgescu a câștigat alegerile din data de 24 noiembrie, „merită să fie viitorul președinte al țării”. George Simion mai crede că prin renumărarea voturilor se încearcă repetarea primului tur al alegerilor prezidențiale.
„Vor să repete turul 1 de alegeri până intră ei în turul doi. Vor să-și bată joc de români. Doar pentru că George Simion nu este în turul 2 nu înseamnă că votul de duminică nu a fost corect. A fost corect și primul în preferințele românilor a fost Călin Georgescu, pe care noi îl vom urma”, a afirmat George Simion, la Timișoara.
De asemenea, liderul AUR a precizat că cei care au protestat în stradă ca urmare a rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidențiale ar fi „sataniști”.
„Vedem și aici, la Timișoara, așa-ziși progresiști, globaliști, sataniști protestează împotriva votului românilor. Urmașii celor care strigau în 1989 jos dictatura sunt aici, nu în stradă. Mă bucură că peste o mie de patrioți sunt în această sală și mă bucur că o majoritate a poporului român s-a trezit în conștiință și înțelege cum trebuie să reacționăm. Nu în stradă, nu prin violență, violența este ultimul refugiu al incompetenței”, a precizat George Simion.
Fotoreporter: Dani Amariei







