aprilie 16, 2026
Spread the love

Un psihopat mai puțin prin parcurile din Timișoara. Polițiștii locali au reușit să prindă în flagrant, joi, un bărbat în timp ce se masturba în Parcul Central, în timp ce privea doi tineri aflați pe o bancă.

Polițiștii locali aflați în patrulare aseară, în jurul orei 21.00, în zona centrală a orașului, au observat, în Parcul Anton Scudier (Central), ascuns după un pom, un bărbat care privea doi tineri aflați pe o bancă, făcând gesturi suspecte. Apropiindu-se de acesta, au observat că bărbatul se autosatisfacea sexual, fapt observat și de alte persoane din jur. Imediat s-au îndreptat către bărbat, acesta a încercat să fugă, dar a fost prins și reținut de polițiștii locali. A fost identificat ulterior în persoana lui P.D., de 38 de ani, din Timișoara”, a informat Poliția Locală Timișoara.

Bărbatul a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de articolul 375 din Codul Penal, mai exact fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *