Câteva sute de tineri s-au adunat, marți seara, în centrul Timișoarei, pentru a participa la un miting pro-european, în urma rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidențiale.
„Această mișcare este pro-UE, pro-democrație și vă mulțumesc că ați venit în număr așa mare”, a spus unul dintre tinerii care au luat cuvântul în fața celor prezenți în Piața Operei.
„Cred că un număr mare din noi ne-am adunat astăzi pentru a proteja anumite libertăți pe care le-am apreciat de atât timp, dar încă nu am realizat cât de fragile sunt și cât de repede se pot pierde. Mi se pare că din cauza unei nemulțumiri generale, lumea o ia într-o direcție greșită și cred că ar trebui încet, încet să reușim să ducem opinia publică într-o direcție corectă, bună pentru majoritatea populației”, a precizat un alt manifestant.
Tinerii prezenți în centrul Timișoarei au scandat lozinci precum „Tinerii vă cer în cor nu votați un dictator”, „Azi în Timișoara, mâine în toată țara” sau „„Nu hoție, democrație”. De asemenea, în timpul manifestării s-au ținut în mâini pancarte cu diferite mesaje: „Progresul e în vest, comunismul e în rest”, „Problema e corupția, UE e soluția”, „Comunism e doar în DEX, eu nu mi-l doresc”, „Pentru drepturi și onoare, nu vrem ură sau teroare”, „Viitorul suntem noi, nu pro-ruși în turul 2” sau „Aici s-a murit pentru libertate”.
Mitingul din centrul Timișoarei a fost unul autorizat. Și luni seara, câteva sute de tineri s-au adunat la București, în fața Teatrului Național, pentru a manifesta pașnic.
Foto: Dani Amariei

















