iulie 31, 2026
Spread the love

În judeţul Timiş a fost confirmat un focar de pesta micilor rumegătoare. Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş informează că este vorba de o exploataţie de oi din localitatea Giulvăz. Vineri a avut loc o şedinţă pentru aprobarea prin hotărâre a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului, a măsurilor de ucidere imediată, sub control oficial şi neutralizare prin incinerare la o unitate autorizată sanitar veterinar a cadavrelor și a aprobării Planului de măsuri în cazul confirmării bolii la oile din Giulvăz.

Pentru protejarea perimetrului contaminat, în vederea evitării răspândirii virusului Pestei micilor rumegătoare s-au stabilit cele două zone circulare de protecţie şi supraveghere de 0-5 km şi respectiv 0-20 km din jurul focarului de Pesta Micilor Rumegătoare din localitatea Giulvăz, după cum urmează: zona de protecție (0-5 km) – următoarele localități: Giulvăz și Ivanda, județul Timiș; zona de supraveghere (0-20 km – următoarele localități: Cebza, Livezile, Ofsenița, Giera, Toager, Dolaț, Ghilad, Ciacova, Gad, Crai Nou, Rudna, Macedonia, Obad, Petroman, Cruceni, Foieni, Jebel, Pădureni, Iohaniesfield, Otelec, Pustiniș, Peciu Nou, Sânmartinul Maghiar, Parța, Uivar, Șag, Răuți, Diniaș, Cenei, Utvin, Sânmihaiul Român, Sânmhaiul German, Bobda din județul Timiș„, a transmis DSVSA Timiş.

Mișcarea animalelor din zona de protecţie este restricţionată astfel: interzicerea circulației și transportului ovinelor pe drumuri publice sau private, cu excepția drumurilor care deservesc exploatația; trebuie să se efectueze un recensământ al tuturor exploatațiilor din zonă care dețin animale din speciile receptive; toate ovinele/caprinele moarte sau bolnave dintr-o exploataţie trebuie imediat declarate autorităţii competente, care procedează la investigaţiile corespunzătoare; măsurile aplicate în zona de protecție rămân în vigoare pe o perioadă de 33 de zile de la dezinfecția finală, după ce animalele din exploatația respectivă au fost ucise de îndată şi operațiunile de curățare și dezinfecție au fost efectuate în conformitate cu legislația specifică.

Mișcarea animalelor din zona de supraveghere este restricţionată astfel: trebuie să se efectueze un recensământ al tuturor exploatațiilor din zonă care dețin animale din speciile receptive; scoaterea de carne, preparate din carne, produse și subproduse care conțin astfel de carne provenita de la ovine si caprine, material seminal, embrioni, ovule din zonă este interzisă, fără avizul DSVSA Timiș.

„În vederea descurajării comerțului ilicit cu ovine și caprine vii, carne, produse și subproduse din carne se vor face controale în trafic pe întreg teritoriul județului Timiș. Facem precizarea că virusul Pestei Micilor Rumegătoare nu este transmisibil la om, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, a informat DSVSA Timiş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *