martie 6, 2026
Spread the love

Intervenție de urgență a pompierilor, marți dimineața, la Spitalul Județean Timișoara. Asta după ce dintr-un salon al unității medicale a început să iasă fum.

„Astăzi, în jurul orei 06:10, am fost solicitați să intervenim la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara, unde a fost o degajare de fum în baia unui salon din cadrul Secției de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. La fața locului s-au deplasat de urgență 35 de pompieri din cadrul celor două Detașamente din Timișoara, cu 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, 4 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenție și lucru la înălțime și o autospecială de transport personal și victime multiple”, a transmis ISU Timiș.

Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la un ventilator din baia salonului, incendiul fiind lichidat în cel mai scurt timp.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime și nu s-a impus evacuarea persoanelor. Doar două persoane din salonul alăturat s-au autoevacuat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *