Situație alarmantă la Colegiul Național „C. D. Loga” din Timișoara. Zeci de elevi și profesori au nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat în cadrul unității de învățământ.
„Legat de situația de la Loga, la această oră pot spune că nu știm de la ce au apărut simptomele copiilor! Sunt în jur de 30 de copii, vreo 12 adulți afectați de aceleași simptome! O parte internați, o parte acasă”, a declarat Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.
Inspectoratul Școlar Timiș a luat decizia de a suspenda cursurile la Colegiul Loga, pentru ziua de miercuri.
Deocamdată, nu se cunoaște sursa intoxicației.
Update:
„Din datele colectate de la instituțiile specializate, rezultă că, în cursul dimineții, s-au prezentat la serviciul de urgență încă 18 copii, față de cei 14 copii internați în cursul nopții. Dintre copiii prezentați în serviciul de urgență în cursul dimineții, 8 au fost externați direct din serviciul de urgență, 10 sunt încă în investigații, urmând a se hotărî asupra spitalizării sau externării. Dintre cei 14 minori internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu Timișoara” în cursul nopții, 2 sunt în procedură de externare. Toți copiii care au prezentat, până în acest moment, simptome sunt stabilizați. Au fost informați directorii tuturor unităților de învățământ asupra situației, solicitându-li-se să notifice I.Ș.J. Timiș, în situația în care există elevi cu aceeași simptomatologie. Suntem în contact permanent cu toate instituțiile spitalicești de pe raza municipiului Timișoara și vom reveni cu informații, pe măsură ce ne vor fi remise”, a afirmat Aura Danielescu.
De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Timiș a trimis mai multe echipe în teren, pentru a preleva probe.
„Direcția de Sănătate Publică Timiș a deplasat în teren la unitatea de învățământ în cauză, mai multe echipe, pe diverse specialități (Serviciul Control in Sănătate Publica, Laboratorul de Toxicologie și Laboratorul de Radiații). Au fost prelevate 5 probe de apă, atât de la rețea cât și de la dozatoarele de apă aflate în incinta unității, care au fost ulterior sigilate și scoase de la consum. Suplimentar au mai fost prelevate 12 probe de sanitație, din care 10 probe de suprafață și 2 probe aeromicrofloră. Laboratorul de Toxicologie a prelevat probe, în vederea determinării unor parametrii toxicologici (de exemplu amoniac sau clor). La acest moment, din informațiile pe care le deținem, din pacienții care s-au prezentat la serviciul de urgență, 15 (copii), cu grupe de vârstă diferite, sunt internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” celelalte persoane, în urma evaluării stării de sănătate, nu au necesitat internare. Ancheta epidemiologică se află în desfășurare, sursa de îmbolnăvire nefiind deocamdată clar identificată”, a informat DSP Timiș.