Panică în rândul a peste o sută de pasageri aflați într-un avion care a decolat, în această noapte, din Polonia și urma să aterizeze în Egipt.
După ce a fost primită o amenințare că la bord s-ar afla o bombă, aeronava a aterizat de urgență pe aeroportul din Timișoara, la mijlocul nopții.
Imediat, în zonă a fost o mobilizare impresionantă de forțe, fiind prezenți zeci de ofițeri SRI, polițiști și pompieri. De altfel, a fost activat Planul Roșu de Intervenție la Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara.
Din fericire, s-a constatat că alarma cu bombă a fost una falsă.