iunie 2, 2026
Spread the love

Nemulțumit de noua lege a salarizării, personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Timiș protestează timp de câteva zile. Instituția anunță că acțiunile de protest se desfășoară între 2 și 5 iunie.

Astfel, activitatea de judecată poate înregistra nesincronizări și întârzieri, având în vedere suspendarea activității curente în intervalul orar 08:00 – 12:00, cu excepția cauzelor urgente prevăzute de lege. Pentru a asigura continuitatea activităților esențiale, programul de lucru cu publicul la Arhivă și Registratură va fi, în această perioadă, între orele 10:00 – 12:00.

„Tribunalul Timiș consideră că orice reformă legislativă privind salarizarea personalului din familia ocupațională „Justiție” trebuie fundamentată pe un dialog instituțional real, cu respectarea principiilor independenței justiției, echilibrului puterilor în stat și a exigențelor statului de drept. Stabilitatea sistemului judiciar depinde în mod direct de existența unor garanții profesionale și salariale adecvate pentru toate categoriile de personal care contribuie la funcționarea instanțelor. Independența justiției reprezintă o garanție fundamentală a dreptului fiecărui cetățean la un proces echitabil și la protecția efectivă a drepturilor și libertăților sale. Măsurile legislative care afectează stabilitatea sistemului judiciar sau garanțiile de independență ale autorității judecătorești pot genera riscuri majore pentru funcționarea statului de drept și pentru menținerea echilibrului constituțional”, a informat Tribunalul Timiș.

Instituția a subliniat faptul că este important dialogul dintre autoritățile competente și reprezentanții sistemului judiciar pentru identificarea unor „soluții echilibrate și sustenabile”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *