aprilie 16, 2026
Spread the love

Consiliul Județean Timiș intenționează să preia patru tabere școlare, aflate într-o stare avansată de degradare, cu scopul de a le moderniza. Este vorba de taberele de la Chevereșu Mare, Poieni Strâmbu, Bogda și Poieni Sat.

Miercuri, în plenul Consiliului Județean Timiș a fost aprobat un proiect de hotărâre cu privire la trecerea acestor tabere școlare din domeniul public al statului român, în administrarea Agenției Naționale pentru Sport, prin Direcția Județeană de Sport Timiș, în domeniul public al Județului Timiș, și declararea acestora ca fiind bunuri de interes județean.

Am solicitat Agenției Naționale pentru Sport trecerea a patru tabere școlare din domeniul public al Statului Român în cel al Consiliului Județean Timiș. Este un subiect pe care l-am discutat îndelung cu reprezentanții ANS și astăzi am cerut oficial ca taberele de la Chevereșu Mare, Poieni Strâmbu, Bogda și Poieni Sat să fie transferate către noi. Punem la punct un proiect de modernizare și reamenajare a celor patru amplasamente, identificăm surse de finanțare, fie ele europene sau din bugetul propriu, și le readucem în circuitul taberelor școlare”, a afirmat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Vă amintim faptul că, anul trecut, CJ Timiș a preluat în administrare și tabăra școlară de la Nădrag, care va fi modernizată în cadrul unui proiect european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *