
Consiliul Județean Timiș vine în sprijinul echipei de robotică din Timișoara care a fost calificată la competiția internațională din SUA. Alfred Simonis, liderul CJ Timiș, anunță că instituția va aloca 35.000 euro pentru a susține tinerii talentați.
„Consiliul Judeţean Timiş va aloca suma necesară pentru ca elevii și instructorii care fac parte din echipa de robotică CSH a Colegiului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara să poată participa la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge în Houston, SUA. Sunt tineri de excepție care au reușit să ajungă vicecampioni la nivel național la competiția de robotică ce a avut loc în urmă cu câteva zile. Din păcate, nu aveau banii necesari pentru a ajunge la concursul din SUA, iar fără acest sprijin financiar, efortul lor risca să rămână fără răsplată. Acum, vor putea concura cu cele mai bune echipe din lume și sunt sigur că nu se vor întoarce acasă fără un premiu. M-aș bucura ca și celelalte instituții și firme private să se alăture demersului nostru și să îi sprijine pe acești tineri minunați cu care ne mândrim”, a afirmat Alfred Simonis.
Echipa CSH de la Colegiul „Carmen Sylva” din Timișoara a fost premiată marți de către președintele CJ Timiș. Tinerii au prezentat robotul capabil să navigheze și să îndeplinească sarcini specifice, apoi au discutat cu conducerea instituției despre echipa lor și despre nevoia de sprijin pentru a participa la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge din Houston, SUA.


