
Sute de elevi din județul Timiș vor fi transportați la școală cu microbuze moderne. Consiliul Județean Timiș a cumpărat, cu bani europeni, 29 de vehicule electrice. Marți, la Aerodromul Cioca a avut loc activitatea de predarea a microbuzelor achiziționate prin PNRR către primăriile din județul Timiș.
„Pentru sute de copii din județul Timiș, transportul școlar nu va mai fi o problemă pentru că 29 de microbuze au luat azi drumul tot atâtor comune și vor deservi elevii timișeni. Finanțarea acestei investiții a fost obținută de Consiliul Județean din fonduri ale Programului Național de Redresare și Reziliență. Criteriile de departajare a localităților care au primit câte un microbuz pentru transportul școlar au fost stabilite în ghidul de finanțare și s-a ținut cont de numărul de kilometri parcurși, numărul elevilor sau dacă UAT-urile dețineau microbuze mai vechi de șapte ani. Cu acest proiect dus la bun sfârșit, ne îndreptăm către următorul, iar până la finalul acestui an alte 25 de microbuze vor fi distribuite primăriilor din Timiș pentru ca ne-am propus să înnoim toată flota de transport școlar și să asigurăm cele mai bune condiții pentru elevi”, a afirmat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Cele 29 de vehicule au fost cumpărate de CJ Timiș în cadrul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Timiș”, finanțat prin PNRR, Pilonul VI – Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Investiția 10 – Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi. Valoarea totală a proiectului este de 36,4 milioane de lei, din care finanțarea PNRR este 30,1 milioane de lei.
Primăriile din județul Timiș care au primit microbuze electrice sunt: Ghizela, Margina, Bârna, Bethausen, Gottlob, Lenauheim, Pișchia, Peciu Nou, Moșnița Nouă, Racovița, Teremia Mare, Mănăștiur, Nițchidorf, Giroc, Moravița, Traian Vuia, Mașloc, Găvojdia, Sacoșu Turcesc, Boldur, Foeni, Liebling, Uivar, Fârdea, Pietroasa, Ghiroda, Tomești, Otelec și Comloșu Mare.
Microbuzele sunt transferate cu titlu gratuit către primării, cu scopul utilizării acestora, exclusiv, pentru pentru transportul elevilor.



