Primăria Timișoara a lansat, la sfârșitul acestei săptămâni, licitația publică în vederea realizării Centrului pentru artă, tehnologie și experiment MultipleXity.
„Am lansat licitația pentru transformarea fostelor ateliere de tramvaie de pe Bulevardul Take Ionescu într-un centru cultural dedicat artei, tehnologiei și experimentului. Este prima componentă a investiției – faza II, C2 – prin care reabilităm hala mare și o transformăm într-un spațiu imersiv. Astfel, valorificăm patrimoniul industrial al orașului și îl amenajăm ca spațiu dedicat artei, tehnologiei și educației. Noul centru va găzdui expoziții, ateliere și activități educaționale”, a informat Primăria Timișoara.
Lucrările sunt estimate la aproape 57 de milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene prin PR Vest și de la bugetul local. Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 13 iulie, la ora 15.00.