mai 19, 2025

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, anunță că și în acest an, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara va avea loc slujba de Înviere. Mai precis, credincioșii sunt așteptați lângă Biserica de la Topla, care a fost mistuită de flăcări recent.

Slujba de Înviere la Muzeul Satului, lângă Biserica de la Topla, distrusă de incendiul de acum câteva săptămâni. Am reușit să punem în siguranță monumentul istoric după ce am alocat din fondul de rezervă al Consiliului Județean Timiș 610.000 lei pentru cumpărarea a două structuri metalice, prima fiind deja montată. Vorbim despre o structură cu membrană PVC pentru acoperirea zidurilor de lemn rămase în picioare după incendiu. Aceasta va fi păstrată acolo pentru a proteja biserica până când ne va fi livrată altă structură specială, mai mare, sub care se pot executa și lucrările de restaurare. Cele două construcții provizorii, demontabile și reutilizabile vor fi utilizate și pentru alte monumente atunci când va fi necesară punerea în siguranță”, a afirmat Alfred Simonis.

De asemenea, Muzeul Satului Bănățean a reușit să obțină din asigurarea pe care o avea încheiată pentru monument 558.000 de lei, bani care vor putea fi folosiți pentru realizarea unei expertize și pentru proiectare.

Așa cum am mai spus, Biserica de la Topla va fi restaurată din fondurile Consiliului Județean Timiș”, a precizat Alfred Simonis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *