aprilie 16, 2026
Spread the love

Gerald Simonis, primarul din Moșnița Nouă, a semnalat faptul că nu mai puțin de 6.000 de persoane nu au buletin pe Moșnița Nouă, deși locuiesc pe raza comunei. În aceste condiții, Primăria Moșnița Nouă pierde anual aproximativ două milioane de euro, bani care ar putea fi folosiți cu scopul asfaltării străzilor.

Am reușit să asfaltăm în mai puțin de un an cât nu au reușit alții în opt ani. Ne dorim să continuăm, nu dorim să ne oprim aici și sperăm să avem cât mai multe investiții. Din păcate, nu putem să asfaltăm în fiecare zi altă stradă sau alt cartier pentru că asfaltul costă. Și acum o să mă rezum la două lucruri. Odată, la cei 6.000 de cetățeni care nu au buletin pe Moșnița, deși locuiesc pe raza comunei. Și cealaltă problemă sunt cei 40% care, deși suntem în octombrie, nu și-au plătit încă impozitele. (…) Am observat, când eliberez acorduri de spargere pentru canalizare, că la fiecare zece avize, trei sunt cu buletinul pe Timișoara. În felul ăsta, nu avem cum să ajungem unde ne dorim, unde trebuie să fie Moșnița. Din păcate, lipsa de interes va ține comuna aceasta pe loc. Am făcut un calcul și vorbim de aproximativ două milioane de euro pe an care se pierd, pentru că acești 6.000 de oameni nu vor, nu au timp, nu-i interesează sau din alte motive nu vor să-și facă buletinul acolo unde locuiesc. Ce înseamnă două milioane de euro? Înseamnă 20 de kilometri de asfalt anual care am putea să-i turnăm”, a declarat Gerald Simonis.

De asemenea, primarul din Moșnița Nouă a afirmat că intenționează să realizeze asfaltări în funcție de numărul locuitorilor care au buletinul în comună, pe strada respectivă.

„Cei care vreți asfalt, vreți investiții, vreți creșe și vreți grădinițe, veniți alături de mine și mutați-vă domiciliul pe raza comunei. Lucrez la o listă, stradă cu stradă, și în două luni voi avea toată Moșnița. Când dau click, văd, grad buletine pe strada Căliman, 78%, strada Diana, click, 35%, vă dau un exemplu. Și atunci când decid investițiile pe strada respectivă, o voi face în funcție de numărul de buletine și de contribuția care aduce la buget local acea stradă, per total”, a explicat Gerald Simonis.

Totodată, Gerald Simonis a făcut apel la locuitorii comunei Moșnița Nouă să-și plătească taxele și impozitele la începutul anului, pentru a putea implementa cât mai multe investiții.

„Am înțeles în alte mandate, în alte administrații, când nu se livra, nu se făcea, am înțeles că lumea era dezamăgită și nu voia să-și plătească impozitele. De când sunt eu primar, nu văd un motiv real pentru cei 40% care nu și-au plătit încă impozitele pe anul 2025. Mulți au restanțe și din 2022, 2023, 2024. Sunt restanțe și de pe alți ani. Nu mai mă ajută pe 2024 și primele luni până aprob bugetul pe 2025, dacă își plătesc impozitele în luna de decembrie. Este prea târziu și atunci pierdem câteva luni. Eu nu pot să deschid o investiție, un obiectiv nou, dacă nu am cum să-i asigur finanțarea, așa spune legea, trebuie să mă asigur că pot finanța, nu pot doar să spun că vreau să-l fac. Indiferent că vorbim de un caiet de sarcini, că vorbim de o proiectare pentru un parc sau un proiect pentru grădiniță, trebuie să mă asigur că acel obiectiv, partea de proiect, SF-ul, trebuie să aibă asigurată finanțarea. Comuna aceasta nu poate să ajungă la alt nivel, că vrea Simonis. Comuna aceasta ca să ajungă la alt nivel are nevoie de sprijinul vostru, de implicarea voastră, de voi să veniți să vă plătiți taxele la început de an, ca eu să am timp în următoarele șapte, opt, nouă luni să fac investiții”, a afirmat Gerald Simonis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *