Consiliul Județean Timiș a investit o sumă importantă de bani cu scopul de a cumpăra un echipament important pentru ISU Banat. Este vorba de un cap tractor performant, care va fi utilizat împreună cu o cisternă de 30.000 de litri de apă, destinat intervențiilor rapide și eficiente ale ISU Banat.
Marți, tehnica vitală pentru siguranța timișenilor a fost recepționat de Alfred Simonis, noul președinte al CJ Timiș.
Așadar, fie că este vorba de incendii sau alte situații de urgență, echipa ISU Banat va putea interveni mult mai eficient și va dispune de resursele necesare pentru a proteja timișenii.
„Cu această tehnică modernă, ISU Banat va putea acționa fără întârzieri, chiar și în zonele mai greu accesibile, având suficientă apă pentru intervenții prelungite. Este o mare îmbunătățire, având în vedere că multe dintre autospecialele actuale sunt depășite”, a declarat Alfred Simonis.
Investiția, în valoare de 820.000 de lei, reflectă angajamentul Consiliului Județean Timiș de a sprijini activitatea ISU Banat și de a contribui la creșterea vitezei de reacție a pompierilor.


