aprilie 16, 2026
Spread the love

Dominic Fritz nu este de acord ca CJ Timiș să preia patru obiective în paragină ale Primăriei Timișoara, cu scopul de a le reabilita. Edilul-șef susține că demersul inițiat de președintele Alfred Simonis ar fi unul politic și l-a numit „Batman administrativ”.

„Este evident că demersul este mai degrabă unul politic, decât administrativ. Tocmai de aceea spun că au mai fost alți președinți ai consiliului județean pentru care cel mai mare județ din țară a devenit prea mic pentru orgoliile lor, care au încercat să devină un fel de Batman administrativ, în care să rezolve toate problemele Timișoarei și în felul său să se substituie primarului Timișoarei. Este foarte bine să existe ambiții, însă timișorenii întotdeauna au respins aceste încercări de a se impune cu aroganță. Timișorenii întotdeauna au respins aceste încercări de a fi Batman, și tocmai de aceea răspunsul meu este că județul este destul de mare, problemele, provocările județului sunt suficient de mari. De aceea, recomandarea mea este să se focuseze pe aceste probleme. Uitați-vă doar în Timișoara cum arată curtea de la Muzeul de Artă, dacă cineva are chef de investiții, acolo aș începe. Sau uitați-vă cum arată sediile bibliotecii județene care există în cartierele Timișoarei și în județ. Dacă cineva are poftă de activitate, acolo aș începe. Și după ce toate problemele județului s-au rezolvat, atunci mai putem să discutăm să le dau și eu de lucru aici, la Timișoara”, a afirmat Dominic Fritz.

Vă amintim faptul că Alfred Simonis a dorit să preia în administrarea CJ Timiș ceasul floral, ștrandul termal, baza Uszoda și grădina de vară. După reabilitare, obiectivele ar fi fost redate Primăriei Timișoara.

„Pentru fiecare obiectiv suntem într-un proces. La ceasul floral am avut probleme cu avizul de cultură, care a considerat că anumite intervenții necesită o autorizație. Acum suntem în faza de proiect tehnic. Pentru baza Uszoda suntem într-un parteneriat cu cei de la Ambulanța pentru Monumente, care vor să amenajeze acolo o parte. Pentru ștrandul termal, acolo iar, dacă nu ar fi existat o concesiune absolut toxică, unde noi a trebuit să mergem în instanță ca să-i scoatem de acolo și au distrus absolut totul, am fi într-un alt punct acolo. E foarte amuzant cum cei care au cauzat anumite probleme se girează ca salvatori, și nu mă refer aici la domnul Simonis. Deci, acolo suntem în faza de documentație. Și grădina de vară a avut evenimente mari anul trecut, are și acum. Există o documentație pregătită din partea Filarmonicii. Vrem să refacem în primul rând gardul. La toate lucrăm”, a explicat Dominic Fritz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *