
Moldovenii au ieșit în număr mare la vot, duminică, când s-a desfășurat al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Și cetățenii din Republica Moldova din Timișoara au luat cu asalt secția de votare deschisă la Liceul „Ion Vidu”.
„Coadă și la Timișoara! Diaspora de basarabeni deja a bătut propriul record din 2020 de prezență la vot. Fiecare vot contează pentru o Moldovă europeană”, a afirmat primarul Dominic Fritz.
Cetățenii moldoveni au de ales între actuala președintă proeuropeană Maia Sandu și fostul procuror Alexandr Stoianoglo, care, deși se revendică a fi tot proeuropean, este susținut de partidele și rețelele proruse.