decembrie 3, 2024

Împreună cu 40 de copii, primarul Dominic Fritz a inaugurat duminică reluarea circulației tramvaielor pe Bulevardul Cetății din Timișoara. Artera a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, de la infrastructura de utilități din subteran, până la liniile înierbate de tramvai, patru benzi de circulație rutieră, trotuare, piste de biciclete și spații verzi. 

După trei ani de șantier, de azi tramvaiul merge din nou pe Bulevardul Cetății. Este un pas mare pentru transportul în comun în Timișoara, un oraș cu o tradiție de 155 de ani de transport cu tramvaiul. Vreau să mulțumesc în primul rând tuturor celor care locuiesc în cartier, pentru că știu că a fost un șantier greu, dar necesar. Am deschis această zi cu un grup de copii care au făcut un concurs de istorie a tramvaielor din Timișoara, mergând cu tramvaiul.  Este încă un semnal că proiectul de pe Cetății este o investiție pentru toți timișorenii, pentru copii, pentru seniori și pentru următoarele generații”, a declarat Dominic Fritz.

Pe Cetății circulă de duminică tramvaiele 4 și 7, ambele cu plecare de la stația situată la intersecția cu Calea Torontalului (Ciocanul). Ambele ajung în Piața 700, zona centrală, Bălcescu, după care tramvaiul 4 merge pe Calea Martirilor până la AEM, iar tramvaiul 7, înspre Fratelia și Dâmbovița. 

Primăria Timișoara a derulat un amplu proiect de investiții pe Bulevardul Cetății. Zona reabilitată cuprinde  tronsonul de la intersecţia cu Calea Bogdăneştilor până la intersecția cu Calea Torontalului, inclusiv bucla de întoarcere, pe o lungime de 1.81 km.

E un proiect care a început acum 15 ani, când, în decembrie 2009, primarul Ciuhandu a aprobat Studiul de fezabilitate în Consiliul Local. Sunt mândru de echipa care a tras tare în ultimii 3 ani să-l transforme din hârtie în realitate, așa cum au așteptat foarte mulți timișoreni” a mai precizat Dominic Fritz.

În timpul evenimentului de inaugurare, și-au făcut prezența și câțiva simpatizanți PNL, cu pancarte cu mesajul „Fritz, timișorenii refuză să-i mai minți! Oprește-te din a-ți mai însuși realizările și proiectele marca N. Robu. #robuvinoînapoi”.

Linia de tramvai a fost refăcută și modernizată pe o lungime de peste 1,5 km, au fost amenajate 10 stații de tramvai, sistemul rutier a fost reabilitat pe o suprafață de peste 25.000 mp, trotuarele de pe toată lungimea traseului au fost, de asemenea, refăcute. S-au amenajat peste 20.000 de mp de spațiu verde, noi piste pentru bicicliști și au fost plantați peste 400 de arbori. Rețele de apă-canal, termoficare, iluminat public au fost schimbate și cablurile aeriene au fost introduse în subteran.  

Valoarea totală a proiectului este de 110 milioane lei, din care cofinanțarea UE, prin Programul Regional Vest 2021-2027, este de 66,6 milioane lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *