aprilie 24, 2026
Spread the love

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, susține că reprezentanți ai conducerii Primăriei Timișoara au încercat, în ultima perioadă, să stopeze construirea noului stadion „Dan Păltinișanu”.

În ultimele zile, am asistat la o încercare a unor reprezentanți ai conducerii Primăriei Timișoara de a opri, într-un fel sau altul, construirea stadionului Dan Păltinișanu. De aceea, fac un apel la primarul Dominic Fritz, cu care am o relație corectă de colaborare și respect. Unii din cei pe care i-a lăsat la conducerea Primăriei, în absența lui, nu doar că sunt incompetenți, dar par a fi și răuvoitori. Prin ceea ce fac și spun, arată că vor să distrugă această colaborare între Consiliul Judeţean Timiş și Primăria Timișoara, o colaborare pe care am avut-o în interesul timișorenilor”, a afirmat Alfred Simonis.

Șeful CJ Timiș face referire la Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, care a susținut, în cadrul emisiunii „Drum Bun” de la Tele Europa Nova, că Alfred Simonis și toată conducerea PSD au știut că n-ar exista banii pentru noua arenă „Dan Păltinișanu”.

„Eu sunt convins că întreaga conducerea a PSD-ului, inclusiv domnul Simonis, a știut foarte bine că aceste promisiuni pe care ei le fac sunt, de fapt, niște minciuni și că de fapt acei bani nu există, n-am niciun dubiu în privința asta”, a afirmat Ruben Lațcău.

Să afirmi că CJT nu are bani pentru a susține cota de finanțare pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu arată o iresponsabilitate extremă. Să încerci să îl convingi prin asta pe premierul Bolojan să nu mai dea bani Timișoarei demonstrează ticăloșie. Aceleași personaj a încercat să explice că Timișoara nu merită să aibă un Institut Oncologic, că sigur nu sunt bani pentru ridicarea acestuia. I-am demonstrat că există finanțare. IROT-ul se va construi așa cum se va construi și stadionul Dan Păltinișanu. Înlocuitorii lui Dominic Fritz uită pesemne că am venit noi, cei de la Consiliul Județean Timiș, în sprijinul Primăriei Timișoara și dăm 20 de milioane de lei pentru finalizarea construcției stadionului lego. Am acceptat să contribuim la acest proiect al Timișoarei și al Timișului. Dar, poate aflăm și cum ar putea Consiliul Județean să finanțeze stadionul Lego dacă nu ar avea bani. Ca să explic foarte clar: avem bani să ajutăm Primăria Timișoara, dar și să ridicăm de la zero arena Dan Păltinișanu”, a declarat Alfred Simonis.

Totodată, președintele CJ Timiș i-a acuzat pe subalternii lui Dominic Fritz de faptul că susțin compania RETIM.

La fel de grav este și faptul că subalternii lui Dominic Fritz arată o susținere puternică a Retimului. Par că sunt pe ștatul de plată al societății de salubritate și nu țin cont de interesul timișenilor. Dar asta vor stabili, cu siguranță, organele de cercetare penală, care au fost deja sesizate cu privire la legăturile unor politicieni locali cu societatea de salubritate. O spun de câteva săptămâni bune. Retim și-a bătut joc ani la rândul de toată lumea. De timișeni, de instituții, de mediu. Retim ne-a pus să colectăm separat deșeurile și apoi le-a aruncat la grămadă. A dus în deponeul de la Ghizela tot ce a putut și a umplut celula de depozitare mai repede decât era prevăzut. Iar acum trebuie să răspundă! Nu putem să acceptăm să se producă un dezastru ecologic, să fie contaminată apa din râurile Bega și Timiș. E prea mult. Și trebuie să oprim această lipsă de respect față de timișeni și de lege. Consiliul Județean nu poate să fie complice la un dezastru ecologic, dar prin afirmațiile pe care le fac subalternii domnului primar Fritz, pare ca aceștia legitimează ceea ce face Retim la Ghizela”, a spus Alfred Simonis.

În final, șeful CJ Timiș i-a transmis lui Dominic Fritz că își dorește să aibă o colaborare bazată pe respect, și nu pe manipulări.

Dominic, îmi doresc să continuăm să lucrăm împreună pentru Timișoara si Timiș, dar colaborarea se poate construi doar pe respect reciproc și pe adevăr, nu pe manipulări și interese ascunse ale unor subordonați de-ai tăi. În concluzie, facem Institutul Regional de Oncologie, ridicăm stadionul Dan Păltinișanu, avem bani pentru el și, nu în ultimul rând, facem ordine la deponeul de la Ghizela. Iar dacă nu putem fi ajutați, măcar să nu fim încurcați”, a precizat Alfred Simonis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *