iulie 31, 2026
Spread the love

Turnul de Apă din zona Iosefin poate fi în sfârşit vizitat, după câţiva ani de lucrări. Vineri, cu ocazia Zilei Timişoarei, uşile noului obiectiv turistic au fost deschise.

Turnul de apă a fost ridicat în 1913-1914 și este una din cele mai emblematice clădiri de patrimoniu industrial ale Iosefinului și ale Timișoarei. După multă muncă migăloasă, turnul a devenit un centru cultural pe verticală, cu o superbă belvedere la 50 m înalțime. În interior, toate componentele au fost introduse și asamblate manual, element cu element, la înălțime, folosind o schelă interioară și fără macarale sau alte utilaje, pentru că spațiul este foarte îngust. Cele două rezervoare în care se stoca odinioară apa sunt acum săli pentru expoziții și evenimente culturale. A fost o intervenție extrem de delicată: am adaptat spațiile la noile funcțiuni fără să distrugem identitatea industrială a monumentului. Am avut grijă să intervenim cât mai puțin asupra structurii istorice, astfel încât turnul să își păstreze autenticitatea. Nu am stricat clădirea industrială – oamenii pot vedea și înțelege cum funcționa turnul acum un secol, dar în același timp intră într-un spațiu modern. Mă bucur că deschiderea Turnului a avut loc la începutul sărbătorii de Ziua Timișoarei, alături de alte 200 de evenimente care ne umplu weekendul acesta„, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Turnul de Apă din Iosefin şi-a deschis porţile pentru vizitatori pentru prima dată de la construirea sa în anul 1914. Vineri, de la ora 19.00, va avea loc un eveniment de percuție, iar ulterior turnul poate fi vizitat până la 22.00. Sâmbătă şi duminică, turnul este deschis pentru vizite între orele 9.00 și 22.00. Accesul se face în limita capacităţii de vizitare admise, pe toată durata programului.

Timișorenii și turiștii vor putea urca până la o platformă de belvedere, amenajată la aproximativ 50 de metri înălțime, de unde se deschide o panoramă asupra cartierului Iosefin, a canalului Bega și a orașului. Vizitatorii vor parcurge un traseu prin interiorul fostului turn de apă, accesibil cu liftul până la aproximativ 24 de metri înălțime, după care traseul continuă pe scări, printre elementele originale ale construcției. Cele două rezervoare de apă păstrate din 1914 au fost integrate în circuitul de vizitare și vor putea fi folosite ca spațiu expozițional. Totodată, scara tehnică originală și tâmplăria exterioară au fost restaurate astfel încât caracterul autentic al monumentului să fie păstrat.

În perioada următoare, Primăria Timişoara va începe recepția lucrărilor de restaurare și refuncționalizare. Investiția se ridică la peste 10,5 milioane de lei, cu TVA inclus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *