iulie 31, 2026
Spread the love

A fost scandal mare, joi, pe o stradă din comuna Giroc. Un bătrân de 70 ani, fiul său, precum şi un şofer aflat în trecere au fost agresaţi de doi indivizi, în timpul unui conflict spontan.

„La data de 30 iulie 2026, în jurul orei 11:40, polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat pe strada Semenic din localitatea Giroc. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 70 de ani ar fi fost agresat fizic de doi tineri. Totodată, fiul acestuia, care a intervenit în sprijinul tatălui său, precum și un conducător auto aflat în trecere, care a încercat să aplaneze conflictul, ar fi fost, la rândul lor, agresați. În urma intervenției polițiștilor, ambii bănuiți au fost identificați, unul dintre aceștia fiind depistat, respectiv un tânăr de 21 de ani, iar verificările continuă pentru depistarea celui de-al doilea, în vederea dispunerii măsurilor legale„, a informat Poliţia Timiş.

Totodată, tânărul în vârstă de 21 de ani a fost transportat la Clinica de Psihiatrie din Timișoara. Polițiștii au procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, în vederea stabilirii necesității emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Ca urmare a răspunsurilor furnizate și a evaluării efectuate, s-a constatat ca nu există risc iminent.

„În cauză polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerea măsurilor legale care se impun„, a transmis Poliţia Timiş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *