martie 24, 2025

Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, anunță că baza sportivă din cartierul Ronaț va fi reabilitată.

Așadar, vineri, în ședința extraordinară a Consiliului Local Timișoara, a fost votat un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea obiectivului de investiții „Refuncționalizare teren de sport, reabilitare și extindere clădiri existente, inclusiv utilități” pentru baza sportivă situată în Ronaț, pe care își desfășoară activitatea echipa de rugby.

Noul proiect este gândit pentru dezvoltarea performanței, a sportului de masă, dar se adresează și părinților pentru a-i determina să-și aducă copiii la sport. Pe lângă terenul echipei mari, prevăzut cu nocturnă și tribună acoperită, vestiare, centru de recuperare, camere tehnice, va exista un teren de antrenament aproape de dimensiuni oficiale pentru antrenament. Pentru copiii care vin spre acest sport, va exista un teren de dimensiuni mai mici, pe timp de iarnă acoperit, iar această zonă va beneficia și de o clădire cu vestiare separate pentru copii. Este anormal ca cei mici să folosească vestiare comune cu tinerii sau adulții. Mai mult decât atât, clădirea va avea o sală de fitness, unde părinții pot petrece timp alături de sportivi și nu numai, dar va fi și un loc adecvat socializării, de unde părinții își vor putea urmării copiii pe terenul de antrenament. Acest proiect poate fi construit și etapizat pentru a nu pune presiune pe bugetul public, dar voi încerca și obținerea unei finanțări din alte surse”, a declarat Cosmin Tabără.

Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 40 de milioane de lei, la care se adaugă TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *