O nouă bază sportivă la Timişoara. Primăria anunţă că a încheiat recepţia noii baze „Costică Rădulescu”, după şase ani de la semnarea contractului pentru execuţia lucrărilor. Baza a fost construită cu bani de la Compania Naţională de Investiţii.
„Continuăm cu pașii necesari pentru ca aceasta să poată fi deschisă cât mai rapid pentru iubitorii de sport din Timișoara. Prin această investiție, Timișoara câștigă un nou spațiu dedicat sportului, pe care îl vom pune la dispoziția cluburilor și a comunității”, a informat Primăria Timişoara.
Complexul, situat la intersecția străzilor Costică Rădulescu și Cerna, include un teren de fotbal cu nocturnă și tribună de 500 de locuri, dar și un teren multifuncțional pentru minifotbal, handbal și baschet. De asemenea, sunt incluse vestiare și spații administrative, dar și o parcare și zone verzi.



