
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au reușit să documenteze și să prindă în flagrant delict o persoană bănuită de introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc. Bănuitul ar fi achiziționat 37 de kilograme de cannabis din Spania, pe care le-ar fi expediat prin intermediul unei firme de curierat către România.Persoana bănuită a fost prinsă în timp ce ridica două dintre coletele expediate din Spania, care conțineau drogurile de risc, iar ulterior a fost reținută pentru 24 de ore. Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara au propus arestarea preventivă a bănuitului pentru 30 de zile.Acțiunea a beneficiat de suportul lucrătorilor din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. În conformitate cu Codul de procedură penală, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale și de prezumția de nevinovăție.
