În acest sfârșit de săptămână, în satul Macedonia, din județul Timiș, are loc o nouă ediție a evenimentului Color the Village, organizat de Asociația Acasă în Banat. Începând de joi, peste 400 de voluntari vor lua cu asalt localitatea timișeană cu scopul de a zugrăvi 30 de case în doar trei zile, într-un efort comun de a-i reda satului frumusețea și de a-i pune în valoare patrimoniul.
„Color the Village este cam ce era claca pe vremuri, când oamenii se adunau ca să dea o mână de ajutor, este solidaritate și încredere în forța comunității. În fiecare an suntem impresionați de numărul mare de oameni care răspund acestei provocări și aleg să își petreacă un sfârșit de săptămână extins, muncind cot la cot pentru un sat pe care, de cele mai multe ori, îl descoperă pentru prima dată”, a afirmat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat
Satul Macedonia aparține administrativ de orașul Ciacova a fost ales de Asociația Acasă în Banat deoarece mai păstrează multe case cu fațade frumoase, cu o arhitectură specifică Banatului de Câmpie, însă foarte multe se degradează și dacă nu se intervine, riscă să se piardă. Proiectul Color the Village este susținut exclusiv din donații și sponsorizări private.
Color the Village se află la a opta ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Grădinari (2025), Altringen (2024), Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.