Imagini sfâșietoare la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, joi. Sicriele cu trupurile celor șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic, morți în urma accidentului cumplit din județul Timiș, au fost transportate în Grecia.
La aeroport a fost prezent și mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, care a săvârșit o slujbă religioasă emoționantă pentru sufletele celor șapte tineri morți. La eveniment au participat rude ale acestora, precum și oficialități.
La finalul ceremoniei religioase, sicriele au fost îmbarcate într-o aeronavă care a fost trimisă din Grecia pentru repatrierea victimelor accidentului de pe DN6.
Vă amintim faptul că, joi dimineața, doi dintre cei trei suporteri greci care au scăpat cu viață în urma accidentului au fost transportați cu un avion în Grecia. Cel de-al treilea va mai rămâne câteva zile internat la Spitalul Județean Timișoara.



