octombrie 13, 2024

O mulțime de lucruri bune s-au întâmplat, în ultimii ani, în comuna Bogda, din județul Timiș. Datorită implicării a două asociații, tradiții vechi au fost puse în valoare, comuna este mai curată, iar copiii învață în condiții moderne. Este vorba de Asociația Johann Scharnel, reprezentată de Ștefan Lazăr, și Asociația COMEAT-LICHTENWALD, reprezentată de Darius-Bogdan Luca.

Ne-am așezat pe frumoasele meleaguri ale comunei Bogda, în Altringen, în anii 2017, atrași de frumusețea plaiurilor și a oamenilor. Încă de la început am vrut să redăm, prin contribuția noastră voluntară, farmecul și frumusețea vremurilor trecute acestor localități cu trecut sonor. La început, am încercat să creăm legături între oameni, spații de socializare. Cu alte cuvinte, o comunitate în care să aparținem și în care să ne aducem aportul. Din primul an am întreprins acțiuni de voluntariat pentru colectarea gunoaielor de pe domeniul public, am curățat parcurile, am reparat garduri, am plantat copaci, ne-am îngrijit de spațiul verde, cu aceeași dedicație cu care am facut-o în propriile gospodării. Ulterior, ne-am implicat prin acțiuni de voluntariat în reabilitarea Școlii Gimnaziale din Charlottenburg, a Căminului Cultural din Altringen, am contribuit la reabilitarea clopotnițelor din comună, ne-am implicat în menținerea tradițiilor, prin pachetele oferite de sărbători copiilor și bătrânilor am încercat să aducem o bucurie în plus. În urmă cu doi ani am decis să participăm activ în susținerea sărbătorilor vechi și crearea de evenimente noi a căror menire a fost să ne apropie ca și comunitate”, au transmis reprezentanții Asociației Johann Scahrnel.

De asemenea, ONG-ul contribuie și la atragerea de turiști în comuna Bogda. Așadar, au fost create trasee pentru drumeții prin pădure și se organizează trei sărbători importante: Leurda, 1 Decembrie și sărbătoarea gogoșilor. De menționat faptul că de Bogda aparține și Charlottenburg, singurul sat circular din România. De asemenea, aici se află și Altringen, un mic sat ascuns într-o zonă colinară foarte pitorească.

În ceea ce privește Asociația COMEAT-LICHTENWALD, aceasta implementează modalități de spriinire a dezvoltării și comunității rurale a satului Comeat și satelor vecine din comuna Bogda. Asociația dorește să realizeze schimbări pozitive în comunitate, păstrând totodată valorile, frumusețile și tradiția satului. De asemenea, urmarește dezvoltarea satului și a zonei în scop turistic.

Printre proiectele realizate de asociație se numără: crearea unei embleme a satului, păstrând elementele de arhitectură specifică, în colaborare cu Asociația Johann Scharnel Altringen; montarea unor porți la intrarea în sat; acțiuni de voluntariat pentru curățarea și defrișarea cimitirului satului Comeat și pentru strângerea de gunoaie; un proiect în parteneriat cu Primăria Bogda pentru modernizarea și extinderea rețelei de iluminat public stradal, precum și organizarea unui concert simfonic al Orchestrei Clasică Timișoara și a unui târg de Crăciun în Charlottenburg. Târgul a fost realizat în parteneriat cu Societatea Culturală Româno-Germană din Timișoara, Primăria Bogda, Comunitatea Bisericească Româno-Catolică din Charlottenburg, Consiliul Județean Timiș, Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Asociația Johann Scharnel Alrtringen și Asociația Culturală Fucina Italică Griselini.

Totodată, Asociația COMEAT-LICHTENWALD dezvoltă cicloturismul regional prin stabilirea unei rute de ciclism pe rază satelor Buzad – Charlottenburg – Altringen – Sintar – Comeat. În viitor, ONG-ul vrea să marcheze centenarul Bisericii Ortodoxe Comeat prin organizarea unui eveniment cultural; să realizeze un sistem de monitorizare a localității, dar și să construiască un sediu/spațiu ca loc de întâlnire pentru comunitate și desfășurarea evenimentelor culturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *