aprilie 30, 2026
Spread the love

Primăria Timișoara a stabilit cine va conduce Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, după ce medicului Cristian Oancea nu i-a mai fost prelungit mandatul de manager al unității medicale de la Pădurea Verde. Potrivit reprezentanților primăriei, conducerea spitalului va fi asigurată, începând cu data de 01 aprilie, de către Camelia – Corina Pescaru.

Cu o experiență de peste 27 de ani în sistemul medical, Camelia – Corina Pescaru va ocupa postul de manager interimar pentru o perioadă de șase luni sau până la ocuparea postului prin concurs, prin dispoziția primarului Dominic Fritz.

„Medic primar pneumolog, cadru universitar și specialist în recuperare medicală respiratorie, Camelia – Corina Pescaru activează în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara, unde este medic coordonator al Centrului de Recuperare Medicală Respiratorie. În paralel cu activitatea clinică, este șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, după ce anterior a activat ca asistent universitar în aceeași instituție. De-a lungul carierei sale, dr. Pescaru s-a implicat atât în activitatea medicală curentă, cât și în dezvoltarea serviciilor de pneumologie și recuperare respiratorie, contribuind la formarea noilor generații de medici și la îmbunătățirea practicilor clinice. Experiența acumulată în activitatea medicală și universitară îi oferă o perspectivă integrată asupra nevoilor pacienților și asupra organizării eficiente a serviciilor medicale”, a informat Primăria Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *