O intervenție de mare complexitate a fost realizată la Spitalul Județean Timișoara. De operație a beneficiat o tânără de 23 ani, care și-a simțit din nou piciorul după ani de suferință.
„La doar 23 de ani, o tânără pacientă se confrunta cu o afecțiune extrem de severă: o tumoră localizată la nivelul treimii proximale a femurului drept. Fragilizarea progresivă a osului produsă de procesul tumoral a dus la apariția unei fracturi pe os patologic, transformând cazul într-o urgență chirurgicală majoră. În fața unei provocări medicale complexe, echipa de ortopedie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a decis intervenția rapidă”, a informat Spitalul Județean Timișoara.
Intervenția chirurgicală a fost coordonată de Prof. Dr. Pătrașcu Jenel Marian, medic curant și Șef al Secției Clinice Ortopedie II. Operația, realizată luni, a presupus o serie de gesturi chirurgicale de înaltă precizie. Ore întregi de concentrare, experiență și muncă în echipă au avut un singur scop: salvarea membrului și redarea funcționalității acestuia.
Miercuri dimineață, la vizita medicală, tânăra le-a spus medicilor câteva cuvinte care au emoționat întreaga echipă: „Este prima dată când îmi simt piciorul după mulți ani de chin”.
Astăzi, la doar câteva zile după operație, recuperarea pacientei continuă sub supravegherea echipei Secției Clinice Ortopedie II, care asigură monitorizarea și îngrijirea postoperatorie necesare pentru obținerea celor mai bune rezultate funcționale.


