Centrul Oncohelp din Timișoara, în care sunt tratați bolnavi de cancer din toată zona de vest a țării, are planuri mari în acest an. Medicul Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp, anunță că Secția de Paliație, destinată pacienților aflați în stadii avansate, va fi extinsă. Astfel, numărul de paturi se va dubla și va ajunge la 50.
„În primul rând, în 2026 o să începem să construim două etaje noi pe corpul de clădire în care este actuala Radioterapie. Acolo va fi o Secție de Paliație. O să crească numărul de paturi la paliație, probabil cu 20 și ceva de paturi. După finisarea acestor două nivele, ne vom apropia de 50 de paturi pentru Secția de Paliație. Avem permanent o listă de așteptare la îngrijiri paliative și asta face de multe ori ca pacienții să fie amânați, să nu poată fi internați imediat. Sunt pacienți care nu pot să aștepte foarte mult”, a afirmat Șerban Negru.
De asemenea, Asociația OncoHelp intenționează ca în acest an să înceapă construcția unui nou corp de clădire pe str. Ciprian Porumbescu din Timișoara, unde va funcționa un nou Ambulatoriu. Aici vor fi relocate cabinetele care, în prezent, funcționează dispersat în mai multe clădiri ale Asociației OncoHelp.
„Vom dezvolta, totodată, și zona de imagistică. Ne propunem să modernizăm acest segment și să aducem aparatură medicală nouă pentru pacienții noștri. Pe lista de dezvoltare și extindere se afla însă și viitoarele centre OncoHelp din Reșița, Alba Iulia și Deva”, a declarat medicul Șerban Negru.