Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș transmite că un chirurg, patru medici și o asistentă medicală de la Spitalul Municipal Timișoara au fost trimiși în judecată după ce au luat mită de la bolnavi de cancer.
„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a finalizat cercetările în 6 dosare având ca obiect săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită. Astfel, într-o cauză s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, medic chirurg la un spital din mun. Timișoara, sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C.p. rap. la art. 6 din Legea 78/2000. Cu privire la alți 5 inculpați, asistenți medicali și medici la un spital din mun. Timișoara, s-au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C.p. rap. la art. 6 din Legea 78/2000”, a informat instituția.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, medicul chirurg de la Spitalul Municipal Timișoara, în anul 2024, a primit o sumă de bani de la aparținătorul unui paciente aflate sub tratament, fără a fi îndreptățit la primirea unei sume suplimentare de bani față de cea decontată unității spitalicești de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
De asemenea, un medic a primit șpagă de la 11 pacienți sau aparținători ai acestora, un altul a luat mită de la 12 pacienți, al treilea medic, de la patru pacienți, iar al patrulea medic – de la zece bolnavi de cancer. Totodată, asistenta medicală a primit bani de la 12 pacienți.
„Cei 6 inculpați se aflau sub măsura controlului judiciar. Menționăm că rechizitoriul, împreună cu cele 5 acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate, însoţite de dosarul cauzei, au fost trimise spre competentă soluționare Tribunalul Timiș”, a transmis instituția.