ianuarie 12, 2026

O investiție uriașă va fi realizată la Spitalul Județean Timișoara, în viitorul apropiat. Mai precis, cea mai mare unitate medicală din zona de vest a țării a lansat o licitație publică în vederea modernizării, dezvoltării și extinderii „polului neurovascular, politraumatologie și chirurgie de înaltă precizie”.

Investiția are în vedere relocarea și dezvoltarea activității medicale pentru crearea polului neurovascular – politraumatologie – chirurgie de înaltă precizie prin demolarea a doua corpuri existente, consolidare si remodelare clădire existentă, extindere corpuri clădire cu structură din beton armat, cu relocare echipamente existente. Va fi creat un corp de clădire de aproximativ 64.000 mp, situat între clădirea principală și clădirea Ortopedie și va fi conectată cu clădirea principală a spitalului și cu clădirea aflată în curs de construire cu finanțare de la Banca Mondială. Activitățile contractului, care includ proiectarea, execuția lucrărilor, asistența tehnică din partea proiectantului, precum și recepția vor fi realizate în intervalele de timp solicitate în caietul de sarcini atașat prezentului anunț de participare, la final fiind obligatorie îndeplinirea indicatorilor aprobați pentru obiectivul de investiție. Dotarea obiectivului de investiție cu echipamente și mobilier specific domeniului medical nu face parte din obiectul contractului”, se arată în anunțul de participare la licitație.

Valoarea estimată a contractului se ridică la aproape 200 milioane de euro, cu TVA inclus. Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 21 martie, la ora 15.00.

Proiectul este finanțat cu bani europeni, prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *