decembrie 3, 2024

S-a stabilit cauza intoxicării elevilor și profesorilor de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara. Direcția de Sănătate Publică Timiș anunță că este vorba de norovirus.

Din datele furnizate de către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, în urma analizelor pacienților internați, suspiciunea focarului de infecție cu Norovirus s-a confirmat. Ancheta epidemiologică este în desfășurare și unității de învățământ i-a fost recomandată efectuarea zilnică a triajului epidemiologic, precum și întărirea măsurilor igienico-sanitare”, a informat instituția.

Norovirusul se manifestă cu o simptomatologie care include durere abdominală, crampe, stare de greaţă, vărsături, diaree, dureri musculare, cefalee. În mod normal, simptomele dispar spontan în trei zile.

În acest moment, 14 elevi sunt internați la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *